Fiorentina este la granița dintre extaz și agonie.
Un succes în fața scoțienilor de la Glasgow Rangers ar echivala cu prezența în finala Cupei UEFA de la Manchester. Un egal cu goluri sau înfrângerea ar putea avea urmări dintre cele mai rele, inclusiv pentru finișul din Serie A, acolo unde avansul în fața lui AC Milan a scăzut la numai două lungimi cu trei runde înainte de căderea cortinei. Italienii privesc destul de temători returul cu Rangers, după un 0-0 care lasă loc de orice pe „Artemio Franchi”, pentru că oamenii lui Walter Smith devin periculoși atunci când trec de zidurile lui „Ibrox Park”. Ei au obținut deja două calificări în actuala ediție a Cupei UEFA după rezultate albe pe teren propriu, ultima victimă fiind Sporting Lisabona.
Cinci dintre echipierii squadrei viola trebuie să fie foarte atenți la orice gest pe care-l comit, pentru că un cartonaș galben ar însemna doar un loc de spectator, dacă Fiorentina va ajunge în finală. Numărul 1 pe listă este Adrian Mutu, antrenorul Cesare Prandelli cerându-i public să-și cenzureze orice reacție, orice intenție care ar putea duce spre „galben“. „Adrian, ai grijă, trebuie să învingem și să ne calificăm, dar o putem face fără excese și cu multă răbdare!”. În afara lui Mutu, sunt în pericol cehul Ujfalusi, Montolivo, Gamberini și Gobbi. Mutu a declarat ieri că speră să câștige Cupa UEFA cu Fiorentina și că abia apoi se va gândi la națională și la Euro. „Știu că ultimul român care a luat Cupa UEFA a fost Hagi, și tot înainte de Euro. Dar prefer să nu vorbim acum despre asta. Aduce ghinion“, a spus Mutu.
Meciul stârnește un mare interes în lume, partida de la Florența urmând a fi transmisă în 40 de țări.
"Prefer să joace Fiorentina finala și să stau eu" – Adrian Mutu, atacant Fiorentina
9 meciuri a jucat Adrian Mutu pentru Fiorentina în Cupa UEFA, în acest sezon, marcând 6 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER